vineri, 2 mai 2008

Hepatita cronică virală B

Hepatita cronică virală B este o boală inflamatoare hepatică determinată de virusul hepatic B(VHB), cu durată de mai mult de şase luni, cu potenţial de progresie spre ciroză sau cu ciroză asociată.

În urma unui studiu epidemiologic s-a constatat că 5% din populaţia globului este infectată cu VHB. România se situează la nivelul ţărilor cu endemie medie.

De cele mai multe ori hepatita virală B nu prezintă simptome. Există situaţii în care s-au semnalat la unii pacienţi dureri în zona ficatului (partea dreapta), stări de oboseală, lipsa poftei de mâncare, uşoară scădere ponderală, icter("gălbenare") şi uneori febră.

Este important să cunoaştem modalităţile de transmitere a infecţiei cu virus hepatic B. Omul se poate infecta cu VHB prin contact cu sângele (transfuzii) sau cu produsele biologice (salivă, lapte matern etc.). O modalitate de transmitere pe care vreau să o subliniez este cea materno-infantilă. Infecţia se realizează intrauterin, prin contact cu sângele şi secreţiile mamei şi după naştere, prin contact intim mamă-copil.

Alte posibilităţi de infectare sunt: intervenţii chirurgicale, manopere stomatologice, injecţii, tatuaje, transplant de organe şi în cadrul familial prin coabitarea cu subiecţi infectaţi. Diagnosticul de hepatită virală B este stabilit de către un medic specialist în urma examenului medical şi a testelor de laborator.

În primele 6 luni există posibilitatea ca hepatita acută să se vindece spontan (rar) sau terapeutic. În acest caz părţile din ficat afectate se regenerează, iar funcţia hepatică revine la normal. Dacă boala nu a fost diagnosticată şi organismul nu a reuşit să elimine virusul, infecţia acută devine cronică.

Ciroza se dezvoltă la 15-20% dintre pacienţii cu hepatită cronică virală B, fiind condiţionată de factori multipli.

Cancerul hepatocelular reprezintă una dintre complicaţiile majore ale infecţiei cu virus B. Riscul de apariţie al acestei boli este de 200 de ori mai mare la pacienţii infectaţi cu virusul B faţă de cei neinfectaţi.

Modalităţile de tratament constau în măsuri profilactice (vaccinare), măsuri terapeutice cu caracter general (restricţia activităţii fizice, alimentaţie echilibrată) şi măsuri terapeutice cu caracter etiologic.

Estera Lucaci

3 comentarii:

Anonim spunea...

sora mea are 16 ani iar dupa 6 luni de interferon organisnul nu reactiaoneaza,ce alt tratament sa foloseasca?

Anonim spunea...

ce tratament trebuie sa urmez pentru a scapa de aceasta boala ?????multumesc

Anonim spunea...

Foarte bun articolul!
Sunt unul dintre purtatorii de virus sanatos (pozitiv) al virusului dar din pacate nu pot beneficia de interferon...inca. Am 40 ani iar acum am virusolemia in limite mari, la biopsie mi-a iesit F2 iar transaminazele sunt in limite normale . Ma intreb nu e normal sa beneficiem de tratament acum si nu dupa ce boala invinge trupul? Plus ca virusolemia care e destul de scumpa trebuie repetata dupa 2 ani ca si biopsia de altfel, ce sa vorbesc de medicamentatia care si ea costa . Oare chiar nu exista o modalitate de a da o sansa celor ce au nevoie de ea? stiu persoane care renunta la incercarea de a se trata datorita lipsei banilor?
As dorii sa stiu baza legala daca exista si conditiile ce trebuie indeplinite pentru a ajunge la interferon, care chiar daca nu te asigura ca te va vindeca e o sansa!