Colecţionarul de poveri (un dialog al eului cu sinele)

Eu: Ufff, Doamne, dar de ce eu? De ce mi se întâmplă asta tocmai mie? Tind să cred că ţie chiar nu Îţi pasă; ai totul la îndemână şi totuşi nu faci nimic. Mă laşi să gem sub greutatea acestei poveri! Chiar nu înţeleg!

eutor : Şi aşa bietul Eu se smiorcăie mereu. Câteodată mă cam stresează! Bineînţeles că e bun creştin, chiar a crescut în biserică! E cunoscut pentru faptele sale bune, cunoaşte Biblia, o crede, dar se întâmplă ca atunci când dă greul peste el, să se cam dezechilibreze, să-şi pună întrebări precum aţi auzit... Dar bine că e şi eU prin preajmă!

eU : Ce nu înţelegi? Că doar e limpede! Tu însuţi ai fost de acord - mai ştii?- că "toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu". Şi acum, uită-te la tine: sari de pe pisc în baltă! Eh... asta e! Hai dă-mi mâna! Mergem să consultăm Ghidul, ştii, acela pe care l-am găsit noi, şi pe care am fost de acord că-l vom folosi atunci când nu vom mai şti direcţia. Trebuie să scrie aici ceva despre poveri...am găsit, uite! La capitolul Psalmi, articolul 68, alineatul 19, "binecuvântat fie Domnul care zilnic ne poartă povara."

Eu : Oh, da?! Nu-mi vine să cred! Adică în tot acest timp El ducea desagii de care mă plângeam eu, ducea greutăţile mele?! Ce copil sunt! Pe mine mă ajungea doar umbra poverilor, în timp ce el le ducea pe toate pe umerii Lui! De asta reuşeam eu să stau în picioare, deşi mi se părea că port tone în spinare, şi-mi era aşa de uşor să-L blamez...când de fapt nu duceam mai nimic!

eU : Ceva de genul... .

Eu : Ah, ce rău îmi pare !

eU : Am o idee! Hai să ne uităm ce are în desagi!

Eu : Uuuu... ! ce multeee sunt! Şi ale mele sunt aici! O adevărată colecţie. Cum poate să le ducă pe toate?

eU : Ştii, El te iubeşte, te iubeşte aşa de mult, încât această iubire îi dă putere. El a făcut aceasta de fiecare dată! Altfel, cine ştie cum am fi arătat noi acum? Mă bucur că ai văzut cu ochii tăi. Hai să te întreb ceva. Cum te simţi când faci cuiva un bine şi apoi persoana respectivă îşi arată recunoştinţa? E fantastic, nu? Ei bine, El a creat această simţire, deci ştie...Ce zici de nişte priviri de recunoştinţă, de nişte zâmbete?

Eu : Ai dreptate!

eutor : Ce-mi place de ei când sunt una... stau şi eu mai liniştit. Altfel, mă simt prins la mijloc. Dar acum, priviţi ce chip luminat are! Sper să nu uite prea repede!

Mihaela Toşea