Am învăţat să-i dăruiesc mai des numai pentru a-i vedea iarăşi zâmbetul…acel zâmbet care, tradus în limbajul inimii, înseamnă mulţumire şi care, oglindindu-se din sufletul ei într-al meu, acum îmi aparţinea!
Dacă ai întoarce puţin filele cărţii care îţi poartă numele, carte pe care ai scris-o, fie că ai vrut sau nu, cu siguranţă ai găsi însemnate pe paginile ei motive ca ale mele sau nenumărate altele, care te-au făcut să fii mulţumit! Şi totuşi, cu toţii ştim că mulţumirea înseamnă mult mai mult, sau ar trebui să însemne mult mai mult decât să priveşti căuşul palmelor tale şi, văzându-l plin, să începi a cânta! Ştim că ea ar trebui să existe şi în alte condiţii mai puţin plăcute nouă şi mai puţin dorite!
De asemenea, ştim că mulţumirea e o deprindere, că se învaţă! „Se învaţă stând în prezenţa Celui ce nu a fost nicicând nemulţumit”, cum zicea cineva. Dar nu vorbesc despre o definiţie a mulţumirii, ci despre puterea pe care o găsesc în ea, în a mulţumi cuiva şi în a mulţumi pe cineva. Găsesc putere atunci când, stând pe genunchi, Îi arăt Lui recunoştinţa pentru toate lucrurile, pentru cele pe care le am, şi pentru cele pe care le voi avea. Tocmai asta îmi dă tărie. Faptul că atunci când Îi aduc mulţumirea ca jertfă Îl proslăvesc... proslăvindu-L mă aflu în voia Lui şi asta îmi bucură inima şi mă face să înaintez.
Şi tot aici, în mulţumire descopăr din nou putere! Există un principiu care funcţionează incontestabil şi infailibil, acela al dăruirii! Când dăruieşti primeşti! („Aruncă-ţi pâinea pe ape şi după multă vreme o vei găsi iarăşi!” Eclesiastul 11:1). Astfel, dăruind cuiva, îţi dăruieşti de fapt ţie. Mai devreme sau mai târziu, lucrul oferit se va întoarce la tine, poate sub o altă formă, dar se va întoarce. Şi dacă nu pe pământul acesta cu siguranţă răsplata ta va fi primită Acasă (Matei 10:42).
La fel este şi cu mulţumirea. Când faci pe cineva mulţumit, nu numai că ridici sau poate încurajezi prin faptul că îl ajuţi să iasă de sub carapacea nesiguranţei sale şi îl înveţi să îşi vadă propria valoare, dar chiar şi tu însuţi devii mulţumit văzând că ai făcut ceea ce îţi doreai, ceea ce trebuia! Şi într-adevăr, suntem capabili să facem asta chiar şi printr-un simplu cuvânt spus la momentul potrivit. Putem să aducem seninătate şi pace în inima celuilalt mulţumindu-i doar pentru un lucru oarecare pe care îl face sau spunându-i că apreciem ceea ce face pentru noi sau pentru alţii!
De ce dar să nu ne folosim de această putere? De ce să nu folosim mulţumirea ca o armă, ridicând şi îmbărbătând pe aproapele nostru? Îmi place să cred că recunoştinţa are două capete, la unul sunt eu la celălalt eşti tu! Însă, bineînţeles că nu acesta este scopul: să mulţumesc pe aproapele meu pentru ca eu să devin mulţumit. Nicidecum! Aceasta ar însemna să trăiesc numai pentru mine şi numai pentru împlinirea nevoilor mele. Astfel aş deveni idolatru căutând fericirea supremă în altceva, în împlinirea nevoilor mele, şi nu în Dumnezeu! Mulţumesc pe cel de lângă mine de dragul lui. Tocmai aici stă puterea. Este la fel ca şi în principiul dăruirii: când dau primesc, când mulţumesc devin mulţumit ( poate chiar fără să fiu conştient de asta)!
Să nu uităm că un om mulţumit găseşte pacea care întrece orice pricepere. Aşadar să ne deprindem a fi recunoscători, ca apoi să învăţăm să-i facem pe alţii mulţumiţi! Să nu intrăm în tiparul omului care crede că totul i se cuvine, că norii de ploaie trebuie să se afle mai întâi deasupra ogorului lui, că petecul cerului senin mai întâi trebuie să fie deasupra casei sale. Să nu păstrăm doar pentru noi ceea ce avem! Să dam mai departe, pentru că nici această stare de gratitudine şi nici pacea pe care o gustăm nu ni se cuvin pe drept. Nu am ajuns să le dobândim în urma acţiunilor noastre bune şi perseverente, ci prin puterea Lui. Este un dar să poţi trăi mulţumit! Şi dacă puterea se află în mâinile tale, de ce să nu o foloseşti? Dacă ai prilejul să mulţumeşti celui de lângă tine, de ce să nu o faci? După cum am mai amintit adineaori, să lăsăm petecul cerului senin să se întindă şi asupra celorlalte inimi, să lăsam norii binecuvântării să îşi scuture ploaia şi peste alte ”ogoare”.
Lea Alexandra Man
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu