Tot acest termen mai exprimă şi acţiunea de a fi mulţumit cu ceea ce ai, de a-ţi cumpăta dorinţele (1 Tim. 6:6). Evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig. Ideea din acest pasaj este aceea de a fi mulţumit cu ceea ce primeşti de la Dumnezeu pentru că în continuare se precizează că noi n-am adus nimic în lume şi nici nu putem să luăm nimic din ea, iar ceea ce contează cu adevărat este ceea ce facem pentru Dumnezeu. Aceasta rămâne şi dincolo de limita vieţii pământeşti.
O interpretare greşită a acestui pasaj este aceea de a te automulţumi cu starea spirituală pe care o ai. Automulţumirea spirituală este o extremă care duce la eşec spiritual, pentru că în viaţa spirituală nici unul dintre noi nu am ajuns la desăvârşire, ci în fiecare mai este loc de pocăinţa, de corectare a caracterului, de schimbare a unor atitudini etc. Un exemplu în sensul acesta este fariseul din Pilda vameşului şi a fariseului, care avea o funcţie sociala şi religioasă importantă şi nu concepea ideea de a se compara cu celelalte personaje ale societăţii, având un aer de superioritate chiar şi în rugăciune. Această atitudine până la urmă face ca relaţia cu Dumnezeu să se rupă, pe când o atitudine de pocăinţă leagă relaţia cu Dumnezeu.
Un alt termen care defineşte această chestiune este εύλογέω (eulogeo) care se traduce prin a vorbi de bine, adică a binecuvânta pe Dumnezeu, a slăvi, a aduce mulţumire. Acest sens pune în valoare complexitatea mulţumirii. Ea nu poate fi doar una exterioară, teatrală prin care să exprimăm o falsă mulţumire, ci ea ţine în mod direct de atitudinea noastră în faţa Creatorului, de care datorită omniscienţei care Îl caracterizează, nu putem ascunde nici măcar cele mai ascunse taine ale inimii. O astfel de atitudine găsim şi în religia iudaică în care rugăciunea începea cu cuvintele baruch ata Adonai (binecuvântat fii, Doamne! Luca 1:68). În Vechiul Testament expresia a fi mulţumit care se traduce în ebraică prin ya al indică plăcerea sau voinţa de a întreprinde o anumită acţiune, de obicei o acţiune care a fost cerută de o altă persoană.
Dumnezeu aşteaptă de la noi să fim persoane mulţumite. Dacă privim la minunea vindecării celor 10 leproşi Îl vedem pe Domnul Isus având o deosebită apreciere faţă de leprosul care s-a întors pentru a-I mulţumi binefăcătorului său. Aici Domnul mai scoate în evidenţă un adevăr crud, şi anume că de multe ori cei care poartă numele de copii ai lui Dumnezeu uită să fie recunoscători, iar cei care vin să mulţumească sunt străinii. Cel care a mulţumit nu era evreu, ci samaritean.
De multe ori creştinii ajung să fie nemulţumiţi pentru că au parte în fiecare zi de binecuvântările lui Dumnezeu, nu le mai place dependenţa de EL, şi doresc să realizeze totul după bunul lor plac. În Pilda Fiului Risipitor găsim o astfel de situaţie în care fiul cel tânăr îşi doreşte independenţa, nu pentru că i-ar fi lipsit ceva, ci pentru că trebuia să stea sub autoritatea tatălui său. Acest fapt l-a determinat să risipească totul şi în cele din urmă să ajungă rob la o fermă de porci. Tot aşa este şi în viaţa noastră. Cine nu adună cu Dumnezeu şi nu Îi este recunoscător risipeşte, iar falsa independenţă pe care are impresia că o va câştiga devine o robie cruntă greu de suportat.
În concluzie, mulţumirea este un factor determinant în viaţa credinciosului. De aceea, să ţinem cont de porunca Scripturii care ne îndeamnă: Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile, în numele Domnului nostru Isus Hristos (Efes 5:20). Dacă vom face aşa, ne este promis în Ps 50:23 Cine aduce mulţumiri ca jertfă… aceluia îi voi arăta mântuirea.
Gabi Roman
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu