vineri, 2 mai 2008

Turcia – trebuie cucerită pentru El!

… şi-Mi veţi fi martori în Cluj-Napoca, în toată România, în Turcia, şi până la marginile pământului.

Mă întrebam uneori dacă Dumnezeu se implică la modul practic în planurile pe care mi le fac şi vroiam să fac planuri împreună cu El. La început de an, la începutul unei vacanţe, sau ori de câte ori îmi planificam timpul şi activităţile, îmi puneam deoparte un timp pentru Domnul. Era începutul vacanţei de vara 2007 şi în mintea mea nu mai planificasem nimic, fiind copleşit de gândul de a munci pentru a avea banii necesari pentru şcoală. Dar Dumnezeu întocmise deja un plan minunat la care nu mă gândeam eu. După o conferinţă de 5 zile în care am stat în prezenţa Lui, să ascult vocea Lui, am hotărât să plec în misiune în Turcia.

După o călătorie de 2 zile cu trenul, împreună cu o echipă ce s-a format la Mediaş, am ajuns la Istambul, un oraş mare, modern, ce are o condiţie economică cum multe oraşe europene nu au, cu o populaţie de peste 18 milioane de locuitori, aşezat pe 2 continente, udat de apele Mării Marmara şi de cele ale strâmtorii Bosfor. Totuşi, locuitorii erau acoperiţi de întuneric spiritual, îndoctrinaţi în religia islamică, fără să ştie despre Dumnezeul adevărat şi fără să recunoască dumnezeirea lui Isus.

Dacă nu ai fi văzut turnurile moscheelor care se înălţau peste tot, nici nu ai fi bănuit că eşti într-o ţară musulmană. De 5 ori în fiecare zi se auzea chemarea la rugăciune a musulmanilor din cele peste 2500 de moschee care umplu oraşul. Fiecare musulman practicant, trebuia să se roage cu faţa până la pământ pe covoraşul său, la Allah, dumnezeul lor, şi la Mahomed, profetul lui. Multe dintre numele pe care le întâlnim în Biblie erau marca diferitelor produse, firme, sau chiar băuturi alcoolice (de exemplu Efes).

Creştinii sunt puţini, iar atentatele golesc periodic bisericile. Agenţiile misionare nu lucrează împreună, sunt diferite tensiuni. Am simţit din plin acest duh al dezbinării şi descurajării care împiedica lucrarea Domnului.

Am fost cazaţi într-o biserică creştină, la care mergeau aproximativ 15 membri şi câţiva ascultători. Numărul acestora a scăzut datorită atentatelor care au avut loc în primăvara anului trecut şi care au avut ca efect moartea a doi misionari. Timp de câteva zile am făcut diferite activităţi practice în biserica în care am fost cazaţi (curăţenie, zugrăvit, vopsit) şi am participat la programul bisericii. Simţeam că Dumnezeu are planuri mai mari pentru mine şi eram gata să răspund provocărilor pe care urma să le primesc.

Am făcut o vizită la o organizaţie care distribuia materiale creştine şi ne-am alăturat lucrării lor. Împreună cu o altă echipă de tineri din SUA am ieşit pe stradă, în pieţe, în parcuri şi am făcut diferite drame pentru a atrage atenţia oamenilor, după care vorbeam cu ei şi le spuneam despre Isus. Înainte de aceasta am fost instruiţi în legătură cu modul în care trebuie sa acţionăm dacă oamenii încep să se certe cu noi sau dacă vine poliţia. Mă gândeam atunci la ceea ce era în România înainte de anul 1989, dar credeam cu tărie în promisiunea lui Isus: „Şi iată că Eu Sunt cu voi în toate zilele...”

Într-o zi trebuia să ieşim pe teren dar nu aveam pe cineva care să cunoască limba turcă. Ne-am rugat înainte ca Domnul să ne dea un translator, şi chiar după ce am întrebat dacă e cineva care vorbeşte limba engleză s-au oferit doi profesori de engleză. După ce le-am spus despre Isus şi ne-am rugat pentru ei acolo în stradă, Duhul Sfânt a mişcat inimile lor şi l-au acceptat pe Hristos.

Alţi tineri cu care am vorbit despre Isus m-au făcut să înţeleg mai bine imaginea pe care o au ei despre creştini şi modul greşit în care îi judecăm noi de multe ori pe musulmani, catalogându-i pe toţi drept terorişti. Haideţi să îi privim aşa cum îi priveşte Dumnezeu, ca pe nişte oameni pentru care a murit Fiul Său Isus Hristos. Am văzut că Domnul poate lucra şi în mijlocul întunericului. Un caz special pe care l-am întâlnit a fost Elena, o misionară din România. Aceasta simţea rău şi avea programare la operaţie. În urma rugăciunilor, Domnul a vindecat-o şi i s-a spus că intervenţia chirurgicală nu mai este necesară.

M-a impresionat foarte mult mărturia unui misionar, David, ce venise de 10 ani în Turcia din Sri Lanca. Acesta ne-a povestit despre lucrarea pe care o face în Istambul şi despre ameninţările aproape zilnice cu care se confruntă. Într-una din zile, un bărbat nervos a intrat în biserică, l-a luat de gulerul cămăşii şi i-a spus că îl omoară pentru că este creştin, iar creştinii nu au ce căuta în Turcia. David l-a privit în ochi şi cu zâmbetul pe buze i-a răspuns: „Poţi să mă omori... eu mă duc la Domnul Isus... mi-e dor de El”. Când a auzit aceasta, bărbatul respectiv l-a lăsat încet jos şi a început să plângă. David i-a dat o carte creştină şi i-a spus: „Mă numesc David şi mă găseşti aproape în fiecare zi aici. Poţi să vii să mă omori...” . Dar au trecut vreo 3-4 luni de atunci, iar bărbatul nu s-a mai întors.

Am avut la final o zi în care am mers în diferite locuri din oraş şi ne-am rugat ca Dumnezeu să facă o trezire, astfel încât moscheele să fie transformate în biserici pentru a-L slăvi pe Dumnezeul adevărat. De asemenea, l-am rugat pe Domnul să trimită mai mulţi români care să vestească Evanghelia lui Hristos în Turcia.


Vio Pop

Niciun comentariu: